1
S-a întâmplat, pe vremea lui Ahaz, fiul lui Iotam, fiul lui Ozia, împăratul lui Iuda, că Rețin, împăratul Siriei, s-a suit cu Pecah, fiul lui Remalia, împăratul lui Israel, împotriva Ierusalimului, ca să-l bată, dar n-a putut să-l bată.
În perioada când Ahaz, fiul lui Iotam, fiul lui Uzia, era rege peste Iuda, Rețin, regele Aramului, împreună cu Pekah, fiul lui Remalia și rege peste Israel, au asediat Ierusalimul, dar n-au reușit să-l cucerească.
In the days of Ahaz the son of Jotham, the son of Uzziah, king of Judah, Rezin the king of Syria and Pekah the son of Remaliah, king of Israel, went up to Jerusalem to war against it, but could not prevail against it.
2
Când au venit și au spus casei lui David: „Sirienii au tăbărât în Efraim”, a tremurat inima lui Ahaz și inima poporului său, cum se clatină copacii din pădure când bate vântul.
Când i s-a spus Casei lui David: „Aram s-a aliat cu Efraim!“, inima lui Ahaz și a poporului său a tremurat așa cum tremură copacii din pădure din cauza vântului.
David’s house was told, “Syria is allied with Ephraim.” His heart trembled, and the heart of his people, as the trees of the forest tremble with the wind.
3
Atunci Domnul a zis lui Isaia: „Ieși înaintea lui Ahaz, tu și fiul tău Șear-Iașub, la capătul canalului de apă al iazului de sus, pe drumul care duce la ogorul înălbitorului,
Atunci Domnul i-a zis lui Isaia: ‒ Du-te împreună cu fiul tău Șear-Iașub ca să-l întâlnești pe Ahaz, la capătul canalului de apă al Iazului de Sus, pe drumul către Terenul Spălătorului
Then Yahweh said to Isaiah, “Go out now to meet Ahaz, you, and Shearjashub your son, at the end of the conduit of the upper pool, on the highway of the fuller’s field.
4
și spune-i: ‘Ia seama și fii liniștit; nu te teme de nimic și să nu ți se înmoaie inima din pricina acestor două cozi de tăciuni care fumegă: din pricina mâniei lui Rețin și a Siriei și din pricina fiului lui Remalia!
și spune-i: „Ai grijă, stai liniștit și nu te teme! Să nu ți se înmoaie inima din cauza acestor doi tăciuni fumegânzi, din cauza mâniei aprige a lui Rețin, a lui Aram și a fiului lui Remalia.
Tell him, ‘Be careful, and keep calm. Don’t be afraid, neither let your heart be faint because of these two tails of smoking torches, for the fierce anger of Rezin and Syria, and of the son of Remaliah.
5
Nu te teme că Siria gândește rău împotriva ta și că Efraim și fiul lui Remalia zic:
Într-adevăr, Aram, împreună cu Efraim și cu fiul lui Remalia, conspiră împotriva ta, zicând:
Because Syria, Ephraim, and the son of Remaliah, have plotted evil against you, saying,
6
«Să ne suim împotriva lui Iuda, să batem cetatea, s-o spargem și să punem împărat în ea pe fiul lui Tabeel!»
«Să pornim la luptă împotriva lui Iuda, s-o sfâșiem și s-o împărțim între noi, iar pe fiul lui Tabeel să-l facem regele ei!».
“Let’s go up against Judah, and tear it apart, and let’s divide it among ourselves, and set up a king within it, even the son of Tabeel.”
7
Căci așa vorbește Domnul Dumnezeu: «Așa ceva nu se va întâmpla și nu va avea loc.
Stăpânul Domn însă spune astfel: și nu va avea loc.
This is what the Lord Yahweh says: “It shall not stand, neither shall it happen.”
8
Căci Damascul va fi capitala Siriei și Rețin va fi capitala Damascului. Și peste șaizeci și cinci de ani, Efraim va fi nimicit și nu va mai fi un popor.
Căci Damascul este capitala Aramului, iar căpetenia Damascului este Rețin. În șaizeci și cinci de ani, Efraim va fi prea zdrobit ca să mai fie un popor.
For the head of Syria is Damascus, and the head of Damascus is Rezin. Within sixty-five years Ephraim shall be broken in pieces, so that it shall not be a people.
9
Samaria va fi capitala lui Efraim, și fiul lui Remalia va fi capul Samariei. Dacă nu credeți, nu veți sta în picioare.»’”
Samaria este capitala lui Efraim, iar căpetenia Samariei este fiul lui Remalia. Dacă nu credeți, nu veți fi întăriți!»“.
The head of Ephraim is Samaria, and the head of Samaria is Remaliah’s son. If you will not believe, surely you shall not be established.’”
10
Domnul a vorbit din nou lui Ahaz și i-a zis:
Domnul i-a vorbit lui Ahaz din nou, zicând:
Yahweh spoke again to Ahaz, saying,
11
„Cere un semn de la Domnul Dumnezeul tău; cere-l fie în locurile de jos, fie în locurile de sus!”
‒ Cere-I Domnului, Dumnezeul tău, un semn, fie acesta în adâncimile Locuinței Morților, fie în înălțimile cerurilor.
“Ask a sign of Yahweh your God; ask it either in the depth, or in the height above.”
12
Ahaz a răspuns: „Nu vreau să cer nimic, ca să nu ispitesc pe Domnul.”
Dar Ahaz a răspuns: ‒ Nu voi cere! Nu-L voi pune la încercare pe Domnul!
But Ahaz said, “I won’t ask. I won’t tempt Yahweh.”
13
Isaia a zis atunci: „Ascultați totuși, casa lui David! Nu vă ajunge oare să obosiți răbdarea oamenilor, de mai obosiți și pe a Dumnezeului meu?
Atunci Isaia a zis: ‒ Ascultați, Casă a lui David! Nu vă ajunge că încercați răbdarea oamenilor? O veți încerca și pe a Dumnezeului meu?
He said, “Listen now, house of David. Is it not enough for you to try the patience of men, that you will try the patience of my God also?
14
De aceea Domnul Însuși vă va da un semn: ‘Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naște un fiu și-i va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi).
De aceea Însuși Stăpânul vă va da un semn. Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naște un fiu și îi va pune numele Emanuel.
Therefore the Lord himself will give you a sign. Behold, the virgin will conceive, and bear a son, and shall call his name Immanuel.
15
El va mânca smântână și miere până va ști să lepede răul și să aleagă binele.
El va mânca smântână și miere până va ști cum să respingă răul și să aleagă binele.
He shall eat butter and honey when he knows to refuse the evil and choose the good.
16
Dar, înainte ca să știe copilul să lepede răul și să aleagă binele, țara de ai cărei doi împărați te temi tu va fi pustiită.
Căci, înainte de a ști copilul cum să respingă răul și să aleagă binele, țara celor doi regi de care te temi va fi pustiită.
For before the child knows to refuse the evil and choose the good, the land whose two kings you abhor shall be forsaken.
17
Domnul va aduce peste tine, peste poporul tău și peste casa tatălui tău zile cum n-au mai fost niciodată din ziua când s-a despărțit Efraim de Iuda (adică pe împăratul Asiriei).’
Domnul va aduce peste tine, peste poporul tău și peste casa ta vremuri cum n-au mai fost din perioada când Efraim s-a despărțit de Iuda – El îl va aduce pe împăratul Asiriei. Asiria, instrumentul disciplinării Domnului
Yahweh will bring on you, on your people, and on your father’s house days that have not come, from the day that Ephraim departed from Judah, even the king of Assyria.
18
În ziua aceea, Domnul va șuiera muștelor de la capătul râurilor Egiptului și albinelor din țara Asiriei;
În ziua aceea, Domnul va fluiera după muștele de la izvoarele râurilor Egiptului și după albinele care sunt în țara Asiriei.
It will happen in that day that Yahweh will whistle for the fly that is in the uttermost part of the rivers of Egypt, and for the bee that is in the land of Assyria.
19
ele vor veni și se vor așeza toate în vâlcelele pustii și în crăpăturile stâncilor, pe toate tufișurile și pe toate imașurile.
Ele vor veni și se vor așeza, toate, în râpele abrupte, în crăpăturile stâncilor, pe toți mărăcinii și pe toate fântânile.
They shall come, and shall all rest in the desolate valleys, in the clefts of the rocks, on all thorn hedges, and on all pastures.
20
În ziua aceea, Domnul va rade, cu un brici luat cu chirie de dincolo de râu, și anume cu împăratul Asiriei, capul și părul de pe picioare; ba va rade chiar și barba.
În ziua aceea, Stăpânul va rade cu un brici împrumutat de dincolo de Râu, cu împăratul Asiriei, părul de pe cap și părul de pe picioare. Va înlătura chiar și barba.
In that day the Lord will shave with a razor that is hired in the parts beyond the River, even with the king of Assyria, the head and the hair of the feet; and it shall also consume the beard.
21
În ziua aceea, fiecare va hrăni numai o juncă și două oi
În ziua aceea, un om va ține în viață o juncană din cireadă și două oi,
It shall happen in that day that a man shall keep alive a young cow, and two sheep.
22
și vor da un așa belșug de lapte, încât vor mânca smântână, căci cu smântână și cu miere se vor hrăni toți cei ce vor rămâne în țară.
dar, pentru că vor da lapte din belșug, el va avea smântână să mănânce. Oricine va fi lăsat în țară va mânca smântână și miere.
It shall happen, that because of the abundance of milk which they shall give he shall eat butter, for everyone will eat butter and honey that is left within the land.
23
În ziua aceea, orice loc care va avea o mie de butuci de viță, prețuind o mie de sicli de argint, va fi lăsat pradă mărăcinilor și spinilor:
În ziua aceea, în orice loc unde erau o mie de butuci de vie, valorând o mie de șecheli de argint, vor fi doar mărăcini și spini.
It will happen in that day that every place where there were a thousand vines worth a thousand silver shekels, will be for briers and thorns.
24
vor intra acolo cu săgeți și cu arcul, căci toată țara nu va fi decât mărăcini și spini.
Oamenii vor intra acolo cu arcuri și săgeți, pentru că toată țara va fi numai mărăcini și spini.
People will go there with arrows and with bow, because all the land will be briers and thorns.
25
Și toți munții lucrați cu cazmaua acum nu vor mai fi cutreierați, de frica mărăcinilor și a spinilor; vor da drumul boilor în ei și îi vor bătători oile.”
În ce privește toate dealurile, care odinioară erau cultivate, nu vei mai merge pe acolo de teama mărăcinilor și a spinilor; acestea vor fi păscute de vite și călcate în picioare de oi.
All the hills that were cultivated with the hoe, you shall not come there for fear of briers and thorns; but it shall be for the sending out of oxen, and for sheep to tread on.”
© Drepturi de autor British and Foreign Bible Society (BFBS) si Societatea Biblica Interconfesionala din Romania (SBIR) 2014
Detalii
Biblia, Noua Traducere Romaneasca™ NTR™ Copyright © 2007, 2010, 2016, 2021 Biblica, Inc.
Detalii
Public Domain - Domeniu public
Detalii