Biblia Online

Citire paralela: VDC, NTR, WEBUS

Versiuni:
Dimensiune text:
100%
Versiuni:
100%
#
Versiunea Dumitru Cornilescu
Noua Traducere in Limba Romana
World English Bible US
1
Cuvintele Eclesiastului, fiul lui David, împăratul Ierusalimului.
Cuvintele oratorului, fiul lui David, rege la Ierusalim. Deșertăciunea existenței
The words of the Preacher, the son of David, king in Jerusalem:
2
O, deșertăciune a deșertăciunilor, zice Eclesiastul, o, deșertăciune a deșertăciunilor! Totul este deșertăciune.
O, deșertăciune a deșertăciunilor! zice oratorul. O, deșertăciune a deșertăciunilor! Totul este deșertăciune!
“Vanity of vanities,” says the Preacher; “Vanity of vanities, all is vanity.”
3
Ce folos are omul din toată truda pe care și-o dă sub soare?
Ce câștig are omul din toată munca grea pe care o depune sub soare?
What does man gain from all his labor in which he labors under the sun?
4
Un neam trece, altul vine și pământul rămâne veșnic în picioare.
O generație trece și apoi altă generație vine, dar pământul rămâne mereu în picioare.
One generation goes, and another generation comes; but the earth remains forever.
5
Soarele răsare, apune și aleargă spre locul de unde răsare din nou.
Soarele răsare și apune, grăbindu-se apoi înspre locul de unde va răsări iarăși.
The sun also rises, and the sun goes down, and hurries to its place where it rises.
6
Vântul suflă spre miazăzi și se întoarce spre miazănoapte; apoi iarăși se întoarce și începe din nou aceleași rotituri.
Vântul se îndreaptă spre sud și apoi se întoarce spre nord. Vântul umblă de jur împrejur, rotindu-se, și revine mereu la traiectoria sa.
The wind goes toward the south, and turns around to the north. It turns around continually as it goes, and the wind returns again to its courses.
7
Toate râurile se varsă în mare, și marea tot nu se umple: ele aleargă necurmat spre locul de unde pornesc, ca iarăși să pornească de acolo.
Toate râurile curg spre mare, fără să o umple însă; râurile se întorc de unde au plecat, doar ca să pornească iarăși de acolo.
All the rivers run into the sea, yet the sea is not full. To the place where the rivers flow, there they flow again.
8
Toate lucrurile sunt într-o necurmată frământare, așa cum nu se poate spune; ochiul nu se mai satură privind și urechea nu obosește auzind.
Toate lucrurile sunt obositoare, cum nu se poate spune, dar ochiul nu se satură să privească, așa cum nici urechea nu se satură să asculte.
All things are full of weariness beyond uttering. The eye is not satisfied with seeing, nor the ear filled with hearing.
9
Ce a fost va mai fi și ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare.
Ce a fost va mai fi, iar ce s-a făcut se va mai face. Nu este nimic nou sub soare!
That which has been is that which shall be, and that which has been done is that which shall be done; and there is no new thing under the sun.
10
Dacă este vreun lucru despre care s-ar putea spune: „Iată ceva nou!”, de mult lucrul acela era și în veacurile dinaintea noastră.
Este vreun lucru despre care cineva poate zice: „Vezi lucrul acesta? Este nou!“? Totuși, el exista demult, încă din veacurile dinaintea noastră.
Is there a thing of which it may be said, “Behold, this is new”? It has been long ago, in the ages which were before us.
11
Nimeni nu-și mai aduce aminte de ce a fost mai înainte; și ce va mai fi, ce se va mai întâmpla mai pe urmă, nu va lăsa nicio urmă de aducere aminte la cei ce vor trăi mai târziu.
Nu a rămas nicio amintire despre oamenii de demult, tot așa cum nici cei ce vor urma nu vor mai fi păstrați în amintirea celor ce vor veni după ei. Deșertăciunea înțelepciunii
There is no memory of the former; neither shall there be any memory of the latter that are to come, among those that shall come after.
12
Eu, Eclesiastul, am fost împărat peste Israel, în Ierusalim.
Eu, oratorul, am fost rege peste Israel la Ierusalim.
I, the Preacher, was king over Israel in Jerusalem.
13
Mi-am pus inima să cercetez și să adâncesc cu înțelepciune tot ce se întâmplă sub ceruri: iată o îndeletnicire plină de trudă, la care supune Dumnezeu pe fiii oamenilor.
Mi-am îndemnat inima să caute și să cerceteze înțelepciunea cu privire la tot ce se face sub ceruri. Aceasta este o muncă obositoare, pe care Dumnezeu a dat-o fiilor omului ca să se ocupe cu ea.
I applied my heart to seek and to search out by wisdom concerning all that is done under the sky. It is a heavy burden that God has given to the sons of men to be afflicted with.
14
Am văzut tot ce se face sub soare; și iată că totul este deșertăciune și goană după vânt!
Am observat toate lucrările care se fac sub soare și iată că toate sunt deșertăciune și goană după vânt.
I have seen all the works that are done under the sun; and behold, all is vanity and a chasing after wind.
15
Ce este strâmb nu se poate îndrepta și ce lipsește nu poate fi trecut la număr.
Ce a fost îndoit odată nu mai poate fi îndreptat, iar ce lipsește nu poate fi numărat.
That which is crooked can’t be made straight; and that which is lacking can’t be counted.
16
Am zis în mine însumi: „Iată că am sporit și am întrecut în înțelepciune pe toți cei ce au stăpânit înaintea mea peste Ierusalim și mintea mea a văzut multă înțelepciune și știință.”
I-am vorbit inimii mele, zicând: „Iată că mi-am mărit și mi-am sporit înțelepciunea mai mult decât toți cei care au fost la Ierusalim înaintea mea. Inima mea a văzut multă înțelepciune și cunoștință“.
I said to myself, “Behold, I have obtained for myself great wisdom above all who were before me in Jerusalem. Yes, my heart has had great experience of wisdom and knowledge.”
17
Mi-am pus inima să cunosc înțelepciunea și să cunosc prostia și nebunia. Dar am înțeles că și aceasta este goană după vânt.
Mi-am îndemnat inima să cunosc înțelepciunea și să cunosc nebunia și prostia, dar mi-am dat seama că și aceasta este goană după vânt.
I applied my heart to know wisdom, and to know madness and folly. I perceived that this also was a chasing after wind.
18
Căci unde este multă înțelepciune, este și mult necaz, și cine știe multe are și multă durere.
Căci unde este multă înțelepciune, este și multă supărare și cu cât este mai multă cunoștință, cu atât este mai multă mâhnire.
For in much wisdom is much grief; and he who increases knowledge increases sorrow.
Eclesiastul 1 · VDC
Swipe pentru alta versiune
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
Cuvintele Eclesiastului, fiul lui David, împăratul Ierusalimului.
O, deșertăciune a deșertăciunilor, zice Eclesiastul, o, deșertăciune a deșertăciunilor! Totul este deșertăciune.
Ce folos are omul din toată truda pe care și-o dă sub soare?
Un neam trece, altul vine și pământul rămâne veșnic în picioare.
Soarele răsare, apune și aleargă spre locul de unde răsare din nou.
Vântul suflă spre miazăzi și se întoarce spre miazănoapte; apoi iarăși se întoarce și începe din nou aceleași rotituri.
Toate râurile se varsă în mare, și marea tot nu se umple: ele aleargă necurmat spre locul de unde pornesc, ca iarăși să pornească de acolo.
Toate lucrurile sunt într-o necurmată frământare, așa cum nu se poate spune; ochiul nu se mai satură privind și urechea nu obosește auzind.
Ce a fost va mai fi și ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare.
Dacă este vreun lucru despre care s-ar putea spune: „Iată ceva nou!”, de mult lucrul acela era și în veacurile dinaintea noastră.
Nimeni nu-și mai aduce aminte de ce a fost mai înainte; și ce va mai fi, ce se va mai întâmpla mai pe urmă, nu va lăsa nicio urmă de aducere aminte la cei ce vor trăi mai târziu.
Eu, Eclesiastul, am fost împărat peste Israel, în Ierusalim.
Mi-am pus inima să cercetez și să adâncesc cu înțelepciune tot ce se întâmplă sub ceruri: iată o îndeletnicire plină de trudă, la care supune Dumnezeu pe fiii oamenilor.
Am văzut tot ce se face sub soare; și iată că totul este deșertăciune și goană după vânt!
Ce este strâmb nu se poate îndrepta și ce lipsește nu poate fi trecut la număr.
Am zis în mine însumi: „Iată că am sporit și am întrecut în înțelepciune pe toți cei ce au stăpânit înaintea mea peste Ierusalim și mintea mea a văzut multă înțelepciune și știință.”
Mi-am pus inima să cunosc înțelepciunea și să cunosc prostia și nebunia. Dar am înțeles că și aceasta este goană după vânt.
Căci unde este multă înțelepciune, este și mult necaz, și cine știe multe are și multă durere.
Cuvintele oratorului, fiul lui David, rege la Ierusalim. Deșertăciunea existenței
O, deșertăciune a deșertăciunilor! zice oratorul. O, deșertăciune a deșertăciunilor! Totul este deșertăciune!
Ce câștig are omul din toată munca grea pe care o depune sub soare?
O generație trece și apoi altă generație vine, dar pământul rămâne mereu în picioare.
Soarele răsare și apune, grăbindu-se apoi înspre locul de unde va răsări iarăși.
Vântul se îndreaptă spre sud și apoi se întoarce spre nord. Vântul umblă de jur împrejur, rotindu-se, și revine mereu la traiectoria sa.
Toate râurile curg spre mare, fără să o umple însă; râurile se întorc de unde au plecat, doar ca să pornească iarăși de acolo.
Toate lucrurile sunt obositoare, cum nu se poate spune, dar ochiul nu se satură să privească, așa cum nici urechea nu se satură să asculte.
Ce a fost va mai fi, iar ce s-a făcut se va mai face. Nu este nimic nou sub soare!
Este vreun lucru despre care cineva poate zice: „Vezi lucrul acesta? Este nou!“? Totuși, el exista demult, încă din veacurile dinaintea noastră.
Nu a rămas nicio amintire despre oamenii de demult, tot așa cum nici cei ce vor urma nu vor mai fi păstrați în amintirea celor ce vor veni după ei. Deșertăciunea înțelepciunii
Eu, oratorul, am fost rege peste Israel la Ierusalim.
Mi-am îndemnat inima să caute și să cerceteze înțelepciunea cu privire la tot ce se face sub ceruri. Aceasta este o muncă obositoare, pe care Dumnezeu a dat-o fiilor omului ca să se ocupe cu ea.
Am observat toate lucrările care se fac sub soare și iată că toate sunt deșertăciune și goană după vânt.
Ce a fost îndoit odată nu mai poate fi îndreptat, iar ce lipsește nu poate fi numărat.
I-am vorbit inimii mele, zicând: „Iată că mi-am mărit și mi-am sporit înțelepciunea mai mult decât toți cei care au fost la Ierusalim înaintea mea. Inima mea a văzut multă înțelepciune și cunoștință“.
Mi-am îndemnat inima să cunosc înțelepciunea și să cunosc nebunia și prostia, dar mi-am dat seama că și aceasta este goană după vânt.
Căci unde este multă înțelepciune, este și multă supărare și cu cât este mai multă cunoștință, cu atât este mai multă mâhnire.
The words of the Preacher, the son of David, king in Jerusalem:
“Vanity of vanities,” says the Preacher; “Vanity of vanities, all is vanity.”
What does man gain from all his labor in which he labors under the sun?
One generation goes, and another generation comes; but the earth remains forever.
The sun also rises, and the sun goes down, and hurries to its place where it rises.
The wind goes toward the south, and turns around to the north. It turns around continually as it goes, and the wind returns again to its courses.
All the rivers run into the sea, yet the sea is not full. To the place where the rivers flow, there they flow again.
All things are full of weariness beyond uttering. The eye is not satisfied with seeing, nor the ear filled with hearing.
That which has been is that which shall be, and that which has been done is that which shall be done; and there is no new thing under the sun.
Is there a thing of which it may be said, “Behold, this is new”? It has been long ago, in the ages which were before us.
There is no memory of the former; neither shall there be any memory of the latter that are to come, among those that shall come after.
I, the Preacher, was king over Israel in Jerusalem.
I applied my heart to seek and to search out by wisdom concerning all that is done under the sky. It is a heavy burden that God has given to the sons of men to be afflicted with.
I have seen all the works that are done under the sun; and behold, all is vanity and a chasing after wind.
That which is crooked can’t be made straight; and that which is lacking can’t be counted.
I said to myself, “Behold, I have obtained for myself great wisdom above all who were before me in Jerusalem. Yes, my heart has had great experience of wisdom and knowledge.”
I applied my heart to know wisdom, and to know madness and folly. I perceived that this also was a chasing after wind.
For in much wisdom is much grief; and he who increases knowledge increases sorrow.