Biblia Online

Citire paralela: VDC, NTR, WEBUS

Versiuni:
Dimensiune text:
100%
Versiuni:
100%
#
Versiunea Dumitru Cornilescu
Noua Traducere in Limba Romana
World English Bible US
1
Știi tu când își fac caprele sălbatice puii? Vezi tu pe cerboaice când fată?
Știi tu vremea când nasc caprele de munte? Vezi tu când fac pui cerboaicele?
“Do you know the time when the mountain goats give birth? Do you watch when the doe bears fawns?
2
Numeri tu lunile în care sunt însărcinate și cunoști tu vremea când nasc?
Numeri tu lunile în care sunt gestante? Știi tu vremea când nasc ele?
Can you count the months that they fulfill? Or do you know the time when they give birth?
3
Ele se pleacă, fată puii și scapă iute de durerile lor.
Ele se pleacă, își nasc puii, și durerile lor se sfârșesc.
They bow themselves. They bear their young. They end their labor pains.
4
Puii lor prind vlagă și cresc sub cerul slobod; pleacă și nu se mai întorc la ele.
Puii lor devin puternici și cresc în sălbăticie; se duc și nu se mai întorc la ele.
Their young ones become strong. They grow up in the open field. They go out, and don’t return again.
5
Cine a lăsat slobod măgarul sălbatic, izbăvindu-l de orice legătură?
Cine a lăsat liber măgarul sălbatic? Cine i-a desfăcut legăturile?
“Who has set the wild donkey free? Or who has loosened the bonds of the swift donkey,
6
I-am dat ca locuință pustiul și pământul sărac ca locaș.
I-am dat deșertul să-i fie casă și regiunea sărată să-i fie locuință.
whose home I have made the wilderness, and the salt land his dwelling place?
7
El râde de zarva cetăților și n-aude strigătele stăpânului care-l mână.
Râde de zarva din cetate; nu aude glasul celui ce mână.
He scorns the tumult of the city, neither does he hear the shouting of the driver.
8
Străbate munții ca să-și găsească hrana și umblă după tot ce este verde.
Străbate munții pentru pășune și caută tot ce este verde.
The range of the mountains is his pasture. He searches after every green thing.
9
Vrea bivolul sălbatic să fie în slujba ta? Și stă el noaptea la ieslea ta?
Vrea bivolul sălbatic să te slujească? Rămâne el noaptea la ieslea ta?
“Will the wild ox be content to serve you? Or will he stay by your feeding trough?
10
Îl poți lega tu cu o funie ca să tragă o brazdă? Merge el după tine ca să grăpeze bulgării din văi?
Îl poți lega cu funii ca să tragă la brazdă? Va grăpa el bulgării din văi pentru tine?
Can you hold the wild ox in the furrow with his harness? Or will he till the valleys after you?
11
Te încrezi tu în el pentru că puterea lui este mare? Și-i lași tu grija lucrărilor tale?
Te încrezi tu în el pentru că puterea lui este mare? Vei lăsa în seama lui munca ta cea grea?
Will you trust him, because his strength is great? Or will you leave to him your labor?
12
Te lași tu pe el pentru căratul roadelor tale, ca să le strângă în aria ta?
Crezi tu că se va întoarce și-ți va strânge grâul în arie?
Will you confide in him, that he will bring home your seed, and gather the grain of your threshing floor?
13
Aripa struțului bate cu veselie, de-ai zice că este aripa și penișul berzei.
Aripile struțului bat cu bucurie, deși nu se compară cu aripile și penele berzei.
“The wings of the ostrich wave proudly, but are they the feathers and plumage of love?
14
Dar struțoaica își încredințează pământului ouăle și le lasă să se încălzească în nisip.
El își lasă ouăle în pământ și le lasă să se încălzească în nisip,
For she leaves her eggs on the earth, warms them in the dust,
15
Ea uită că piciorul le poate strivi, că o fiară de câmp le poate călca în picioare.
uitând că piciorul cuiva le poate strivi sau că o vietate de pe câmp le poate călca în picioare.
and forgets that the foot may crush them, or that the wild animal may trample them.
16
Este aspră cu puii săi, de parcă nici n-ar fi ai ei. Că s-a trudit degeaba, nu-i pasă nicidecum!
Se poartă aspru cu puii lui, ca și cum n-ar fi ai lui; nu-i este teamă că eforturile lui pot fi în zadar.
She deals harshly with her young ones, as if they were not hers. Though her labor is in vain, she is without fear,
17
Căci Dumnezeu nu i-a dat înțelepciune și nu i-a făcut parte de pricepere.
Căci Dumnezeu l-a făcut să uite înțelepciunea și nu i-a făcut parte de pricepere.
because God has deprived her of wisdom, neither has he imparted to her understanding.
18
Când se scoală și pornește, râde de cal și de călărețul lui.
Când se ridică și fuge, râde de cal și de călărețul lui.
When she lifts up herself on high, she scorns the horse and his rider.
19
Tu dai putere calului și-i îmbraci gâtul cu o coamă ce fâlfâie?
Îi dai tu calului putere? Îi îmbraci tu gâtul cu o coamă?
“Have you given the horse might? Have you clothed his neck with a quivering mane?
20
Tu-l faci să sară ca lăcusta? Nechezatul lui puternic răspândește groaza.
Îl faci tu să sară ca o lăcustă și să răspândească groază cu nechezatul lui măreț?
Have you made him to leap as a locust? The glory of his snorting is awesome.
21
Scurmă pământul și, mândru de puterea lui, se aruncă asupra celor înarmați;
Mândru de puterea lui, el răscolește pământul în vale și iese în întâmpinarea celor înarmați.
He paws in the valley, and rejoices in his strength. He goes out to meet the armed men.
22
își bate joc de frică, nu se teme și nu se dă înapoi dinaintea sabiei.
Râde în fața groazei, nu se înspăimântă și nu se retrage când vede sabia.
He mocks at fear, and is not dismayed, neither does he turn back from the sword.
23
Zăngănește tolba cu săgeți pe el, sulița și lancea strălucesc,
Tolba cu săgeți saltă zgomotos pe el, iar sulița și lancea scânteiază.
The quiver rattles against him, the flashing spear and the javelin.
24
fierbe de aprindere, mănâncă pământul, n-are astâmpăr când răsună trâmbița.
Fierbe de aprindere, mănâncă pământul, n-are astâmpăr când sună trâmbița.
He eats up the ground with fierceness and rage, neither does he stand still at the sound of the trumpet.
25
La sunetul trâmbiței parcă zice: ‘Înainte!’ De departe miroase bătălia, glasul ca de tunet al căpeteniilor și strigătele de luptă.
La sunetul trâmbiței, el nechează. De departe adulmecă bătălia, tunetul comandanților și strigătul de luptă.
As often as the trumpet sounds he snorts, ‘Aha!’ He smells the battle afar off, the thunder of the captains, and the shouting.
26
Oare prin priceperea ta își ia uliul zborul și își întinde aripile spre miazăzi?
Oare prin priceperea ta zboară șoimul și își întinde aripile spre sud?
“Is it by your wisdom that the hawk soars, and stretches her wings toward the south?
27
Oare din porunca ta se înalță vulturul și își așază cuibul pe înălțimi?
La porunca ta se înalță vulturul și își face cuibul pe înălțimi?
Is it at your command that the eagle mounts up, and makes his nest on high?
28
El locuiește în stânci, acolo își are locuința, pe vârful zimțat al stâncilor și pe vârful munților.
El locuiește pe stâncă și înnoptează acolo, pe creasta stâncii și pe fortăreața muntelui.
On the cliff he dwells and makes his home, on the point of the cliff and the stronghold.
29
De acolo descoperă el prada și își cufundă privirile în depărtare după ea.
De acolo caută prada, ochii lui o văd din depărtări.
From there he spies out the prey. His eyes see it afar off.
30
Puii lui îi beau sângele; și acolo unde sunt hoituri, acolo-i și vulturul.”
Puii lui îi beau sângele; unde sunt cei uciși, acolo este și el“.
His young ones also suck up blood. Where the slain are, there he is.”
Iov 39 · VDC
Swipe pentru alta versiune
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
Știi tu când își fac caprele sălbatice puii? Vezi tu pe cerboaice când fată?
Numeri tu lunile în care sunt însărcinate și cunoști tu vremea când nasc?
Ele se pleacă, fată puii și scapă iute de durerile lor.
Puii lor prind vlagă și cresc sub cerul slobod; pleacă și nu se mai întorc la ele.
Cine a lăsat slobod măgarul sălbatic, izbăvindu-l de orice legătură?
I-am dat ca locuință pustiul și pământul sărac ca locaș.
El râde de zarva cetăților și n-aude strigătele stăpânului care-l mână.
Străbate munții ca să-și găsească hrana și umblă după tot ce este verde.
Vrea bivolul sălbatic să fie în slujba ta? Și stă el noaptea la ieslea ta?
Îl poți lega tu cu o funie ca să tragă o brazdă? Merge el după tine ca să grăpeze bulgării din văi?
Te încrezi tu în el pentru că puterea lui este mare? Și-i lași tu grija lucrărilor tale?
Te lași tu pe el pentru căratul roadelor tale, ca să le strângă în aria ta?
Aripa struțului bate cu veselie, de-ai zice că este aripa și penișul berzei.
Dar struțoaica își încredințează pământului ouăle și le lasă să se încălzească în nisip.
Ea uită că piciorul le poate strivi, că o fiară de câmp le poate călca în picioare.
Este aspră cu puii săi, de parcă nici n-ar fi ai ei. Că s-a trudit degeaba, nu-i pasă nicidecum!
Căci Dumnezeu nu i-a dat înțelepciune și nu i-a făcut parte de pricepere.
Când se scoală și pornește, râde de cal și de călărețul lui.
Tu dai putere calului și-i îmbraci gâtul cu o coamă ce fâlfâie?
Tu-l faci să sară ca lăcusta? Nechezatul lui puternic răspândește groaza.
Scurmă pământul și, mândru de puterea lui, se aruncă asupra celor înarmați;
își bate joc de frică, nu se teme și nu se dă înapoi dinaintea sabiei.
Zăngănește tolba cu săgeți pe el, sulița și lancea strălucesc,
fierbe de aprindere, mănâncă pământul, n-are astâmpăr când răsună trâmbița.
La sunetul trâmbiței parcă zice: ‘Înainte!’ De departe miroase bătălia, glasul ca de tunet al căpeteniilor și strigătele de luptă.
Oare prin priceperea ta își ia uliul zborul și își întinde aripile spre miazăzi?
Oare din porunca ta se înalță vulturul și își așază cuibul pe înălțimi?
El locuiește în stânci, acolo își are locuința, pe vârful zimțat al stâncilor și pe vârful munților.
De acolo descoperă el prada și își cufundă privirile în depărtare după ea.
Puii lui îi beau sângele; și acolo unde sunt hoituri, acolo-i și vulturul.”
Știi tu vremea când nasc caprele de munte? Vezi tu când fac pui cerboaicele?
Numeri tu lunile în care sunt gestante? Știi tu vremea când nasc ele?
Ele se pleacă, își nasc puii, și durerile lor se sfârșesc.
Puii lor devin puternici și cresc în sălbăticie; se duc și nu se mai întorc la ele.
Cine a lăsat liber măgarul sălbatic? Cine i-a desfăcut legăturile?
I-am dat deșertul să-i fie casă și regiunea sărată să-i fie locuință.
Râde de zarva din cetate; nu aude glasul celui ce mână.
Străbate munții pentru pășune și caută tot ce este verde.
Vrea bivolul sălbatic să te slujească? Rămâne el noaptea la ieslea ta?
Îl poți lega cu funii ca să tragă la brazdă? Va grăpa el bulgării din văi pentru tine?
Te încrezi tu în el pentru că puterea lui este mare? Vei lăsa în seama lui munca ta cea grea?
Crezi tu că se va întoarce și-ți va strânge grâul în arie?
Aripile struțului bat cu bucurie, deși nu se compară cu aripile și penele berzei.
El își lasă ouăle în pământ și le lasă să se încălzească în nisip,
uitând că piciorul cuiva le poate strivi sau că o vietate de pe câmp le poate călca în picioare.
Se poartă aspru cu puii lui, ca și cum n-ar fi ai lui; nu-i este teamă că eforturile lui pot fi în zadar.
Căci Dumnezeu l-a făcut să uite înțelepciunea și nu i-a făcut parte de pricepere.
Când se ridică și fuge, râde de cal și de călărețul lui.
Îi dai tu calului putere? Îi îmbraci tu gâtul cu o coamă?
Îl faci tu să sară ca o lăcustă și să răspândească groază cu nechezatul lui măreț?
Mândru de puterea lui, el răscolește pământul în vale și iese în întâmpinarea celor înarmați.
Râde în fața groazei, nu se înspăimântă și nu se retrage când vede sabia.
Tolba cu săgeți saltă zgomotos pe el, iar sulița și lancea scânteiază.
Fierbe de aprindere, mănâncă pământul, n-are astâmpăr când sună trâmbița.
La sunetul trâmbiței, el nechează. De departe adulmecă bătălia, tunetul comandanților și strigătul de luptă.
Oare prin priceperea ta zboară șoimul și își întinde aripile spre sud?
La porunca ta se înalță vulturul și își face cuibul pe înălțimi?
El locuiește pe stâncă și înnoptează acolo, pe creasta stâncii și pe fortăreața muntelui.
De acolo caută prada, ochii lui o văd din depărtări.
Puii lui îi beau sângele; unde sunt cei uciși, acolo este și el“.
“Do you know the time when the mountain goats give birth? Do you watch when the doe bears fawns?
Can you count the months that they fulfill? Or do you know the time when they give birth?
They bow themselves. They bear their young. They end their labor pains.
Their young ones become strong. They grow up in the open field. They go out, and don’t return again.
“Who has set the wild donkey free? Or who has loosened the bonds of the swift donkey,
whose home I have made the wilderness, and the salt land his dwelling place?
He scorns the tumult of the city, neither does he hear the shouting of the driver.
The range of the mountains is his pasture. He searches after every green thing.
“Will the wild ox be content to serve you? Or will he stay by your feeding trough?
Can you hold the wild ox in the furrow with his harness? Or will he till the valleys after you?
Will you trust him, because his strength is great? Or will you leave to him your labor?
Will you confide in him, that he will bring home your seed, and gather the grain of your threshing floor?
“The wings of the ostrich wave proudly, but are they the feathers and plumage of love?
For she leaves her eggs on the earth, warms them in the dust,
and forgets that the foot may crush them, or that the wild animal may trample them.
She deals harshly with her young ones, as if they were not hers. Though her labor is in vain, she is without fear,
because God has deprived her of wisdom, neither has he imparted to her understanding.
When she lifts up herself on high, she scorns the horse and his rider.
“Have you given the horse might? Have you clothed his neck with a quivering mane?
Have you made him to leap as a locust? The glory of his snorting is awesome.
He paws in the valley, and rejoices in his strength. He goes out to meet the armed men.
He mocks at fear, and is not dismayed, neither does he turn back from the sword.
The quiver rattles against him, the flashing spear and the javelin.
He eats up the ground with fierceness and rage, neither does he stand still at the sound of the trumpet.
As often as the trumpet sounds he snorts, ‘Aha!’ He smells the battle afar off, the thunder of the captains, and the shouting.
“Is it by your wisdom that the hawk soars, and stretches her wings toward the south?
Is it at your command that the eagle mounts up, and makes his nest on high?
On the cliff he dwells and makes his home, on the point of the cliff and the stronghold.
From there he spies out the prey. His eyes see it afar off.
His young ones also suck up blood. Where the slain are, there he is.”