Biblia Online

Citire paralela: VDC, NTR, WEBUS

Versiuni:
Dimensiune text:
100%
Versiuni:
100%
#
Versiunea Dumitru Cornilescu
Noua Traducere in Limba Romana
World English Bible US
1
Începem noi iarăși să ne lăudăm singuri? Sau nu cumva avem trebuință, ca unii, de epistole de laudă către voi sau de la voi?
Începem noi iarăși să ne recomandăm pe noi înșine? Sau nu cumva avem nevoie, așa cum au unii, de scrisori de recomandare către voi sau de la voi?
Are we beginning again to commend ourselves? Or do we need, as do some, letters of commendation to you or from you?
2
Voi sunteți epistola noastră, scrisă în inimile noastre, cunoscută și citită de toți oamenii.
Voi înșivă sunteți scrisoarea noastră, scrisă în inimile noastre, cunoscută și citită de toți oamenii,
You are our letter, written in our hearts, known and read by all men,
3
Voi sunteți arătați ca fiind epistola lui Hristos, scrisă de noi, ca slujitori ai Lui, nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu; nu pe niște table de piatră, ci pe niște table care sunt inimi de carne.
fiind arătați că sunteți o scrisoare a lui Cristos prin slujirea noastră, scrisă nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui Viu, nu pe table de piatră, ci pe niște table care sunt inimi de carne.
being revealed that you are a letter of Christ, served by us, written not with ink, but with the Spirit of the living God; not in tablets of stone, but in tablets that are hearts of flesh.
4
Avem încrederea aceasta tare în Dumnezeu, prin Hristos.
O astfel de încredere avem, prin Cristos, înaintea lui Dumnezeu.
Such confidence we have through Christ toward God,
5
Nu că noi, prin noi înșine, suntem în stare să gândim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu,
Nu pentru că suntem capabili, prin noi înșine, să gândim ceva ca fiind de la noi. Dimpotrivă, competența noastră vine de la Dumnezeu,
not that we are sufficient of ourselves to account anything as from ourselves; but our sufficiency is from God,
6
care ne-a și făcut în stare să fim slujitori ai unui legământ nou, nu al slovei, ci al Duhului, căci slova omoară, dar Duhul dă viața. Legământul cel nou și cel vechi
Care ne-a și făcut capabili să fim slujitori ai unui legământ nou, nu al literei, ci al Duhului, pentru că litera ucide, dar Duhul dă viață. Gloria mai măreață a Noului Legământ
who also made us sufficient as servants of a new covenant, not of the letter but of the Spirit. For the letter kills, but the Spirit gives life.
7
Acum, dacă slujba aducătoare de moarte, scrisă și săpată în pietre, era cu atâta slavă încât fiii lui Israel nu puteau să-și pironească ochii asupra feței lui Moise din pricina strălucirii feței lui, măcar că strălucirea aceasta era trecătoare,
Dar dacă slujba morții, gravată în litere pe pietre, a fost cu glorie, astfel încât fiii lui Israel n-au putut să se uite la fața lui Moise, din cauza strălucirii feței lui, așa trecătoare cum era,
But if the service of death, written engraved on stones, came with glory, so that the children of Israel could not look steadfastly on the face of Moses for the glory of his face, which was passing away,
8
cum n-ar fi cu slavă mai degrabă slujba Duhului?
nu va fi, deci, slujba Duhului cu mai multă glorie?
won’t service of the Spirit be with much more glory?
9
Dacă slujba aducătoare de osândă a fost slăvită, cu cât mai mult o întrece în slavă slujba aducătoare de neprihănire?
Căci, dacă în slujba condamnării a fost glorie, cu mult mai mult slujba dreptății are din abundență glorie!
For if the service of condemnation has glory, the service of righteousness exceeds much more in glory.
10
Și în privința aceasta, ce a fost slăvit nici n-a fost slăvit, din pricina slavei care o întrece cu mult.
Fiindcă, în acest caz, ceea ce a fost glorificat, n-a fost, de fapt, glorificat, din cauza gloriei care o întrece cu mult.
For most certainly that which has been made glorious has not been made glorious in this respect, by reason of the glory that surpasses.
11
În adevăr, dacă ce era trecător era cu slavă, cu cât mai mult va rămâne în slavă ce este netrecător!
Într-adevăr, dacă ceea ce era trecător a fost glorios, cu mult mai mult este glorios ceea ce rămâne.
For if that which passes away was with glory, much more that which remains is in glory.
12
Fiindcă avem dar o astfel de nădejde, noi lucrăm cu multă îndrăzneală
Deci, fiindcă avem o astfel de speranță, ne comportăm cu mare îndrăzneală
Having therefore such a hope, we use great boldness of speech,
13
și nu facem ca Moise, care își punea o maramă peste față, pentru ca fiii lui Israel să nu-și pironească ochii asupra sfârșitului a ceea ce era trecător.
și nu facem ca Moise, care își punea un văl peste față pentru ca fiii lui Israel să nu se uite la sfârșitul a ceea ce era trecător.
and not as Moses, who put a veil on his face so that the children of Israel wouldn’t look steadfastly on the end of that which was passing away.
14
Dar ei au rămas greoi la minte: căci până în ziua de astăzi, la citirea Vechiului Testament, această maramă rămâne neridicată, fiindcă marama este dată la o parte în Hristos.
Însă mințile lor au fost împietrite. Căci până în ziua de azi, același văl rămâne neridicat când ei citesc din Vechiul Legământ, pentru că doar în Cristos acest văl este înlăturat.
But their minds were hardened, for until this very day at the reading of the old covenant the same veil remains, because in Christ it passes away.
15
Da, până astăzi, când se citește Moise, rămâne o maramă peste inimile lor.
Chiar până astăzi, oricând este citit Moise, pe inima lor este un văl,
But to this day, when Moses is read, a veil lies on their heart.
16
Dar ori de câte ori vreunul se întoarce la Domnul, marama este luată.
dar atunci când cineva se întoarce la Domnul, vălul este luat.
But whenever someone turns to the Lord, the veil is taken away.
17
Căci Domnul este Duhul, și unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia.
Iar Domnul este Duhul, și unde este Duhul Domnului, acolo este libertate.
Now the Lord is the Spirit; and where the Spirit of the Lord is, there is liberty.
18
Noi toți privim cu fața descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului și suntem schimbați în același chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.
Iar noi toți, cu fața neacoperită, reflectând gloria Domnului ca într-o oglindă, suntem transformați după același chip al Său, din glorie în glorie. Și aceasta vine de la Domnul, Care este Duhul.
But we all, with unveiled face seeing the glory of the Lord as in a mirror, are transformed into the same image from glory to glory, even as from the Lord, the Spirit.
2 Corinteni 3 · VDC
Swipe pentru alta versiune
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
Începem noi iarăși să ne lăudăm singuri? Sau nu cumva avem trebuință, ca unii, de epistole de laudă către voi sau de la voi?
Voi sunteți epistola noastră, scrisă în inimile noastre, cunoscută și citită de toți oamenii.
Voi sunteți arătați ca fiind epistola lui Hristos, scrisă de noi, ca slujitori ai Lui, nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu; nu pe niște table de piatră, ci pe niște table care sunt inimi de carne.
Avem încrederea aceasta tare în Dumnezeu, prin Hristos.
Nu că noi, prin noi înșine, suntem în stare să gândim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu,
care ne-a și făcut în stare să fim slujitori ai unui legământ nou, nu al slovei, ci al Duhului, căci slova omoară, dar Duhul dă viața. Legământul cel nou și cel vechi
Acum, dacă slujba aducătoare de moarte, scrisă și săpată în pietre, era cu atâta slavă încât fiii lui Israel nu puteau să-și pironească ochii asupra feței lui Moise din pricina strălucirii feței lui, măcar că strălucirea aceasta era trecătoare,
cum n-ar fi cu slavă mai degrabă slujba Duhului?
Dacă slujba aducătoare de osândă a fost slăvită, cu cât mai mult o întrece în slavă slujba aducătoare de neprihănire?
Și în privința aceasta, ce a fost slăvit nici n-a fost slăvit, din pricina slavei care o întrece cu mult.
În adevăr, dacă ce era trecător era cu slavă, cu cât mai mult va rămâne în slavă ce este netrecător!
Fiindcă avem dar o astfel de nădejde, noi lucrăm cu multă îndrăzneală
și nu facem ca Moise, care își punea o maramă peste față, pentru ca fiii lui Israel să nu-și pironească ochii asupra sfârșitului a ceea ce era trecător.
Dar ei au rămas greoi la minte: căci până în ziua de astăzi, la citirea Vechiului Testament, această maramă rămâne neridicată, fiindcă marama este dată la o parte în Hristos.
Da, până astăzi, când se citește Moise, rămâne o maramă peste inimile lor.
Dar ori de câte ori vreunul se întoarce la Domnul, marama este luată.
Căci Domnul este Duhul, și unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia.
Noi toți privim cu fața descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului și suntem schimbați în același chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.
Începem noi iarăși să ne recomandăm pe noi înșine? Sau nu cumva avem nevoie, așa cum au unii, de scrisori de recomandare către voi sau de la voi?
Voi înșivă sunteți scrisoarea noastră, scrisă în inimile noastre, cunoscută și citită de toți oamenii,
fiind arătați că sunteți o scrisoare a lui Cristos prin slujirea noastră, scrisă nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui Viu, nu pe table de piatră, ci pe niște table care sunt inimi de carne.
O astfel de încredere avem, prin Cristos, înaintea lui Dumnezeu.
Nu pentru că suntem capabili, prin noi înșine, să gândim ceva ca fiind de la noi. Dimpotrivă, competența noastră vine de la Dumnezeu,
Care ne-a și făcut capabili să fim slujitori ai unui legământ nou, nu al literei, ci al Duhului, pentru că litera ucide, dar Duhul dă viață. Gloria mai măreață a Noului Legământ
Dar dacă slujba morții, gravată în litere pe pietre, a fost cu glorie, astfel încât fiii lui Israel n-au putut să se uite la fața lui Moise, din cauza strălucirii feței lui, așa trecătoare cum era,
nu va fi, deci, slujba Duhului cu mai multă glorie?
Căci, dacă în slujba condamnării a fost glorie, cu mult mai mult slujba dreptății are din abundență glorie!
Fiindcă, în acest caz, ceea ce a fost glorificat, n-a fost, de fapt, glorificat, din cauza gloriei care o întrece cu mult.
Într-adevăr, dacă ceea ce era trecător a fost glorios, cu mult mai mult este glorios ceea ce rămâne.
Deci, fiindcă avem o astfel de speranță, ne comportăm cu mare îndrăzneală
și nu facem ca Moise, care își punea un văl peste față pentru ca fiii lui Israel să nu se uite la sfârșitul a ceea ce era trecător.
Însă mințile lor au fost împietrite. Căci până în ziua de azi, același văl rămâne neridicat când ei citesc din Vechiul Legământ, pentru că doar în Cristos acest văl este înlăturat.
Chiar până astăzi, oricând este citit Moise, pe inima lor este un văl,
dar atunci când cineva se întoarce la Domnul, vălul este luat.
Iar Domnul este Duhul, și unde este Duhul Domnului, acolo este libertate.
Iar noi toți, cu fața neacoperită, reflectând gloria Domnului ca într-o oglindă, suntem transformați după același chip al Său, din glorie în glorie. Și aceasta vine de la Domnul, Care este Duhul.
Are we beginning again to commend ourselves? Or do we need, as do some, letters of commendation to you or from you?
You are our letter, written in our hearts, known and read by all men,
being revealed that you are a letter of Christ, served by us, written not with ink, but with the Spirit of the living God; not in tablets of stone, but in tablets that are hearts of flesh.
Such confidence we have through Christ toward God,
not that we are sufficient of ourselves to account anything as from ourselves; but our sufficiency is from God,
who also made us sufficient as servants of a new covenant, not of the letter but of the Spirit. For the letter kills, but the Spirit gives life.
But if the service of death, written engraved on stones, came with glory, so that the children of Israel could not look steadfastly on the face of Moses for the glory of his face, which was passing away,
won’t service of the Spirit be with much more glory?
For if the service of condemnation has glory, the service of righteousness exceeds much more in glory.
For most certainly that which has been made glorious has not been made glorious in this respect, by reason of the glory that surpasses.
For if that which passes away was with glory, much more that which remains is in glory.
Having therefore such a hope, we use great boldness of speech,
and not as Moses, who put a veil on his face so that the children of Israel wouldn’t look steadfastly on the end of that which was passing away.
But their minds were hardened, for until this very day at the reading of the old covenant the same veil remains, because in Christ it passes away.
But to this day, when Moses is read, a veil lies on their heart.
But whenever someone turns to the Lord, the veil is taken away.
Now the Lord is the Spirit; and where the Spirit of the Lord is, there is liberty.
But we all, with unveiled face seeing the glory of the Lord as in a mirror, are transformed into the same image from glory to glory, even as from the Lord, the Spirit.